alimentația copiilor
Copii,  Lifestyle,  Nutriție,  Parenting

Greșeli constante în alimentația copilului

Alimentația copilului este importantă pentru sănătatea lui. O nutriție echilibrată poate preveni și o serie de probleme medicale, incluzând riscul de obezitate, osatură slăbită sau posibilitatea apariției diabetului. Despre o alimentație corectă a celor mici, puteți citi mai multe aici. Acordând mai multă atenție la alimentație vom putea asigura o creștere fizică a copilului la potențialul maxim.

Cum facem să nu mai greșim?

Cele mai frecvente greșeli se referă la administrarea deserturilor zaharoase în cantități prea mari, băuturilor dulci, cerealelor dulci, chipsurilor sau bomboanelor, care de altfel au o valoare nutrițională scăzută.

Pentru a promova o alimentație corectă copilului, noi suntem cei care trebuie să îi dăm un exemplu pozitiv. Obiceiurile alimentare sănătoase precum și exercițiile fizice trebuie să devină parte din rutina familiei noastre. Este mult mai ușor dacă urmăm cu toții aceleași reguli decât dacă sunt valabile doar pentru copil. Vom evita așadar inclusiv snackurile bogate în calorii și zaharuri și vom opta pentru produsele naturale cu aport mare de vitamine.

Cel mai bun sfat nutrițional pentru a avea un copil sănătos este să-l educăm să consume:

  • o varietate de mâncăruri
  • o dietă bogată în grâne, legume și fructe
  • o dietă săracă în grăsimi, grăsimi saturate și colesterol
  • moderat sare și zahăr
  • o dietă ce cuprinde suficient calciu și fier pentru a susține necesarul de vitamine pentru creștere

Și bineînțeles să facă exerciții fizice cât de des cu putință.

Hai să aducem copilul în bucătărie!

Și acesta poate fi un truc pentru a-i promova alimentația corectă!

În agitația de zi cu zi, munca ne ocupă cea mai mare parte a timpului, apoi urmează treburile casnice și, abia la final, în limita posibilităților, timpul petrecut cu copiii. Ei cresc în timp ce noi ne gândim la ei mai mult decât să interacționăm cu ei. De aceea putem fura timp de peste tot pentru a-l transforma în momente petrecute alături de cei mici, care tânjesc după atenția noastră.

Astfel, bucătăria se poate transforma într-un spațiu de „joacă responsabilă”. În primul rând pentru că implicarea celui mic în treburile bucătăriei va fi un joc, în al doilea pentru că îl învățăm să fie responsabil. Și în plus, lasă deoparte teama că nu știe ce să facă sau că poate păți ceva. Supravegheat de tine, va fi mai mult decât fericit să faceți treabă împreună. Ajută-l să învețe și dă-i voie să-ți stea alături atunci când prepari mâncărurile. Da, va trebui să faci curat după aceea, dar nu ai fi făcut oricum? Și, în plus, nu crezi că merită să îți vezi copilul fericit, chiar dacă podeaua este plină de făină? Învață-l să amestece ingredientele, să rupă salata, să așeze masa sau chiar să spele vasele. Dă-i un ghem de cocă și faceți plăcinta împreună. La final veți fi amândoi fericiți!

Mara Venciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *