acizi grași
Lifestyle,  Nutriție

Acizii grași în alimentația noastră

Acizii grașii din alimentația noastră zilnică constituie cheia unei sănătăți de durată. Vă povestim imediat pe ce ne bazăm.

În primul rând am preluat acest titlu dintr-un interviu și apoi un material realizat cu ing. Ch. Stefan Manea, unul dintre cercetătorii noștri de seamă, după ce OMEGA 3 și 6 VEGETAL, produs HOFIGAL de excepție a fost premiat acum câțiva ani la Salonul de Invenții de la Bruxelles. Puteți citi mai multe aici și chiar să-l și cumpărați.

Natura poate fi darnică dacă știm să-i cerem această dărnicie și dacă noi ne-o dorim cu adevărat, pentru că real aici este problema. Faptul că o lume întreagă a acceptat să confere valoarea meritată unui produs precum Omega 3 și 6 vegetal este un semn de exclamare, pus, într-o topică corectă, la finalul unei afirmații îmbucurătoare pentru omenire, acum în ceasul al 12-lea: NATURA NE AJUTĂ! Totul este să vrem să primim acest ajutor.

Acizii grași versus îmbătrânirea

Procesul îmbătrânirii a tot fost studiat în ultimele decenii. El începe o dată cu înfruntarea factorilor perturbatori ai funcțiilor organismului. Amintim descoperirea rolului antioxidanților și al radicalilor liberi, precum și descoperirea proceselor de formare celulară și rolul acizilor grași precum omega 3 și omega 6. În plus s-au adăugat descoperirea structurii creierului și rolul unor substanțe în funcționarea acestuia, dar și intoleranța organismului uman față de substanțele chimice (fie ele și imitații ale naturii). Lumea începe să creadă în perspectiva unui elixir al tinereții, e drept! Adevărul este că oamenii de știință au identificat în natură zeci de substanțe care atacă chiar esența îmbătrânirii, încetinind și chiar inversând procesul deteriorării. Cu toate că avem acces la aceste elixiruri nu le folosim, ba mai mult, le minimalizăm sau chiar le desconsiderăm.

Acizii grași și beneficiile aduse

Se poate vorbi clar despre două categorii de grăsimi: unele care provoacă boli de inimă și nu numai și altele care pot să reducă riscurile unor astfel de afecțiuni și chiar să prevină sau să trateze o serie de boli cum ar fi: artritele, depresia, diabetul. Unele grăsimi (lipide) suprimă inflamația, altele o dezvoltă și o întrețin, dupa cum unele lipide măresc nivelul de colesterol, altele îl reduc sau îi rigidizează membranele celulare sau le permeabilizează.

Grăsimile esențiale sunt strict necesare pentru o sănătate optimă; acestea fiind uleiurile ce conțin acizi grași precum omega 3 și omega 6, cu rol deosebit în păstrarea și întărirea imunității.

Cred ca ar fi binevenită o scurtă descriere a ceea ce reprezintă acizii grași pentru că multă lume nu știe despre ce e vorba și e posibil să interpreteze greșit.

Acizii grași se împart în două categorii: esențiali și neesențiali (pe cei esențiali nu îi produce organismul). Ultimele cercetări arată că grăsimile polinesaturate din clasa omega 3 reduc riscul infarctelor și protejează împotriva morții subite. De asemenea, pot să apere organismul împotriva artritelor, diabetului și a unor boli psihice. Acizii grași omega 3 sunt elemente nutritive vitale care controlează producția de energie din fiecare celulă. În ultimul timp se demonstrează că așa cum rezervele de calciu și vitamina C trebuiesc alimentate permanent și cei mai mulți acizi polinesaturați trebuiesc consumați regulat, ca o componentă a dietei noastre, pentru a fi sănătosi. Multă vreme nutriționiștii au crezut că grăsimile polinesaturate sunt produse de organismul nostru. Studiile care au urmat au determinat gruparea grăsimilor polinesaturate în categoria elementelor nutritive esențiale (EFA) și necesare pentru supraviețuire, care NU sunt produse de organism.

Unde ajungem fără acizi grași?

Deficitul de omega 3 poate sta la baza a numeroase probleme de sănătate atât la adulți cât și la copii, dar mai ales la femeile care au născut (depresii postnatale). Consecințele deficitului de omega 3 asupra sănătății creierului sunt profunde și se manifestă în întreg ciclul vieții umane. Acestea sunt resimțite în mod special de femei în timpul sarcinii deoarece nașterea prematură și complicațiile neurologice ale fătului pot fi cauzate de deficitul de omega 3. Adolescenții și adulții cu deficit de omega 3 au înclinații spre ostilitate și violența. La persoanele vârstnice deflcitul la nivelul creierului duce la un risc mai mare de accidente vasculare cerebrale, probleme de memorie sau demență. Indivizii de orice varstă care nu au o cantitate anume de acizi grași omega 3 pot să prezinte un rise considerabil în ceea ce privește depresia, tulburarea bipolară sau alte probleme psihice.

Deficit de acizi grași = deficit de atenție la copii

Sunt cercetări care arată clar că deficitul de omega 3 duce la depresie și tulburari bipolare. Sunt demonstrate reacțiile la stres și violență atunci când deficitul de omega 3 este prezent mereu in alimentație. Deficitul de atenție este și el legat de lipsa de omega 3, ceea ce ne indică faptul că un copil care nu poate fi atent, nu trebuie bătut acasă de părinți  ci ,,trebuie alimentat” cu omega 3. Dovezile actuale ne arată că și schizofrenia poate fi tratată prin uleiuri cu omega 3. Memoria și învățarea nu pot fi despărțite de omega 3; sunt țări în care, în sesiunile de examene, studenții consumă permanent 3-5g/zi ulei de pește sau alte uleiuri cu omega 3.

Greșeala secolului tocmai în asta rezidă: oamenii iau de bun orice mit citesc. Sloganuri de tipul SPUNE NU GRĂSIMILOR – așa generic, fără descriere și acuratețe, iată că fac parte din arsenalul greșelilor pe care le comitem.

Mara Venciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *