masada
Călătoresc

Masada, memoria empatică a unui sacrificiu etern

Viața mi-a oferit șansa să vizitez inclusiv Pustiul Iudeei în acest an, scoțându-mi la iveală ținutul legendar al Masadei. Masada este albă prin nevinovăția celor peste 950 de iudei, care s-au sinucis acolo, în fortăreața lui Irod. Este albă prin admirația călătorilor și prin frumusețea pe care o emană ca și monument arheologic.

masada

Este galbenă din cauza pământului ars de soare, este transparentă prin ceea ce ascunde și totuși lasă să se vadă miilor de călători ce vin lună de lună să viziteze pustiul rezistenței iudaice.

Masada este roșie prin păcatul crimei și prin sângele vărsat de atâția oameni între zidurile uneia dintre cele mai cunoscute cetăți antice.

Masada cea albă

O dată ajunși acolo, am rămas profund uimiți de măreția aceea fortificată deasupră mării Moarte. Priveliștea este absolut covârșitoare. Speri naiv și ipotetic într-o istorie alternativă. Poate romanii înșiși ar fi putut fi loviți ca de trăznet de un astfel de peisaj. Trei terase abrupte sunt tăiate în munte. Astfel, se armonizează perfect marea cu cerul și pământul.

masada

Masada cea roșie

Ne aflăm cu povestea în anii 70 d. Chr când Masada rămăsese ultima cetate necucerită de către romani, în care se ascunseseră cei 950 de evrei, numiți și sicari. Ca să devină prizonieri și apoi sclavi ai romanilor, evreii au pus la cale un plan de salvare prin moarte. Însă moartea nu era simplă pentru că nu aveau voie potrivit religiei lor să se sinucidă. S-au tras la sorți câțiva călăi dintre ei care i-au ucis pe toți, aceștia apoi s-au ucis între ei și doar unul singur rămas la final și-a asumat pecetea gravă a suicidului. Când conducătorul legiunii romane a reușit să intre în cetate, au găsit ascunse printre cotloanele cetății două femei și copiii acestora care au povestit cele întâmplate.

Masada cea de lut ars

Evreii au amprentat în istoria lor acest episod al Masadei ca pe o victorie purificatoare, prin moarte. Ei nu s-au supus romanilor, deci au învins, alegând moartea cu demnitate. Pământul, lut ars de soare al deșertului Iudeei, a devenit martor al purificării lor. Cât vezi cu ochii, de la fortăreață până la Marea Moartă, este deșert, este pustiu, este galben-lutos. Și pietrele s-au îngălbenit de vreme devenind pergament al unei istorii așternute printre stânci.

masada

Masada cea transparentă

Accesul la fortăreață se realizează pe două căi, una estică si una vestică. Partea estică este cea mai turistică deoarece de aici se poate urca cu telecabina, varianta mult mai confortabilă și mai rapidă de a ajunge pe platou.

Pe aceeași parte este și drumul de picior. Un urcuș relativ lejer, bine amenajat, cu trepte. Traseul Snake Path. Durează cam 45 de minute de mers susținut, fără efort prea mare, doar că necesită vestimentație și accesorizare pe măsură, specifică unui traseu de hicking prin soare – bocanci, pantaloni lungi subțiri, mânecă lungă și obligatoriu pălărie cu boruri mari. Un rucsac ușor cu ceva apă de rezervă este suficient pentru cățarare.

masada
masada

Partea vestică am auzit că ar avea un traseu mult mai scurt de 15 minute, este strict pentru urcarea pe jos, mult mai abrupt se pare.

Masada eternă

Indiferent de culoarea pe care o îmbracă, Masada va rămâne o legendă nu doar istorică ci una profund afectivă prin viața pe care o transmite oricui pășește acolo. Un bastion al libertății și al surpaviețuirii totodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *