cristiana_chioncel
Blog

Mi-am scris un CV. Cuminte Viață, cuminte!

CV-ul meu începe așa:

M-am născut, am bebelușit, am copilărit în cea mai frumoasă familie. Am trăit apoi existențe multiple care mi-au dat peste cap valori și sisteme, calcule și programe, socoteli și pasențe. Am murit uneori și am reînviat o dată cu marea. O dată cu muntele. O dată cu pădurea pe care n-am obosit să o colind oricând. Cu mintea, cu picioarele, cu cheful de verde, cu tot.

Sunt eu, Cristiana

Un copil veșnic. Care râd necontenit de orice prostie ce se mișcă haios, de orice glumă spusă cumva cât de cât bine, de orice năstrușnică mutriță ce se vrea a fi funny. Râd tot timpul fără să mă gândesc că unii ar putea râde și ei amuzați de mine.

Mă strâmb în oglindă să-mi fac copii să râdă. Mi se întâmplă adeseori să văd ceva atât de „bugsbunny‟ încât nu mă pot abține și râd mai mult ca ei.

De ce piticul meu Ștefăniță de 1 an și 6 luni spune „mama‟ când vede o maimuță? Hahaha! Pentru că la Zoo au un panou teribil, cu găuri targetate pentru identificare. Dacă ai copii mici și foarte mici și apuci să-ți pui moaca în gaura care trebuie, ăla ești pe veci! Ți s-a lipit o amprentă memorabil-afectivă de Mai-mu sau Gory de nu-ți mai trebuie nimic!

Sunt ceea ce iubesc alții la mine

Sunt femeia perfectă dacă iubitul meu soț mă vede așa. Și știu că așa este. Iubesc tandrețea lui și știu că tânjeste etern după mine. Asta mă face să fiu perfectă în ochii lui, în palmele lui, în brațele lui, în sufletul lui și în visele mele.

Sunt mama ideală dacă fiul meu Victor îmi povestește tot și încă vrea soluții de joacă doar de la mine, dacă mă îmbrățisează după ce-l cert și dacă îmi spune Mami zâmbește atunci când din varii motive îmi vine să plâng.

Sunt mama din poveste dacă bebe al meu Ștefăniță nu poate dormi fără mine, nu poate respira fără mine, nu poate trăi fără mine, iar când eu mă opresc din cântat, continuă el fredonând melodiile noastre de adormit…

Sunt fiică, uneori bună, alteori de vis. Mi-am pierdut tatăl iubit acum 15 ani și-l jelesc zilnic, în suflet, la biserică, la mormânt. O am pe mama și o iubesc din toți rărunchii inimii mele, deși uneori nu știu să spun și să mărturisesc că mi-e greu și mie să exprim fărâme de simț.

Sunt noră, uneori bună, uneori așa și așa, iar alteori cea mai dorită din lume! Nu știu să dau cu periuța, să ling așteptări, să mă gudur pe lângă soacre sau să fac frumos doar ca să fac. Dar știu să ajut, să uit de mine, să tac dacă ce-aș spune ar răni, să vorbesc dacă ce-aș spune ar alina…Cel mai important știu să strig MULȚUMESC pentru cel mai minunat bărbat din lume pe care mi l-a oferit pe viață mama lui.

Sunt pofticioasă, din păcate. Și uneori gurmandă dacă ce-mi place e bun și rafinat. Nu îmi place să mănânc de foame. Când mor de flămândă ce sunt, îmi ung o tartină pufoasă de ovăz cu unt și presar piper. Zic că am murit și am ajuns în rai de acea simbioză perfectă a gustului pe care îl are, să-l numim așa, aperitivul ăsta simplu și savuros.

Mă dau în vânt după paharele cu picior. Nu pot să beau vin decât din pahare cu picior. Sau din sticlă direct, dar având în vedere că așa nu pot să beau spritz, rămân la varianta pahare cu picior.

Sunt umblăreață de felul meu și ador să merg pe jos. Să număr pașii în aplicații și să gândesc eu că de „mâine‟ bat lumea la picior.

Sunt pelerină și îmi doresc să îmi pun sufletul pe post de talpă atunci când pășesc în locuri sfinte și să calc pe el ca să pot păstra urmele veșnic, acolo, în inima mea.

Sunt credincioasă și îmi doresc să mor pentru Hristos.

Cristiana Chioncel