direct_in_kiparisia_biotikon
Călătoresc

Direct în Kyparissia

Se întâmpla acum 11 ani când am ales să trăiesc o lună de miere, pe bune, nu cu păcăleli de o săptămână – două și apoi să revin în orașul nebun al vieții în doi, acum căsătoriți. Ci să ne trăim picătură cu picătură iubirea așa cum scrie la carte, o lună întreagă, cu miere cu tot, cu iz de pin , cu miros de tămâie și cu parfumul absolut unic al nopților de mai pe plajă. De atunci mă tot țin să scriu o odă a acelei luni, a acelui loc magic, a uneia dintre cele mai bune prietene, a unuia dintre cele mai frumoase momente ale vieții mele. Dar nu am apucat până acum. Mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit am găsit răgazul să o fac.

Unde să mergem să stăm o lună întreagă la mijlocul lunii aprilie?

Ei bine, ne-am hotărât să mergem în Grecia, în Peloponez. Acolo unde marea scaldă cu dragostea ei mereu necondiționată plaje întregi, iar soarele se ascunde foarte rar și doar când efectiv nu își mai poate ține ochii deschiși de oboseală. Adică doar noaptea. Acum 11 ani, românii nu iubeau Grecia ca acum. Era mai mult pour les connaisseurs. În sensul în care te vedeau mergând pe stradă și te întrebau din ce țară ești neputând să descopere niciun accent cunoscut. Nici să nu vă treacă prin cap că ai fi auzit românește pe undeva. În acele condiții booking-ul era pentru hoteluri și cam atât.

Dar unde ai fi putut sta o lună, pe malul mării?

Să mânânci când vrei, să ai chiar și un petec personal de plajă? Nu prea am fi găsit. Dar net-ul exista și atunci din plin cu o mulțime de oferte și chiar nu mai îmi aduc aminte acum am găsit însă paradisul. Vedeți în poza acel mic templu al mării, urcat din nisip pe o o pajiște verde? Ei bine, acolo se îmbucă raiul cu pământul și se cheamă Kyparissia, The Beach House. Am scris proprietăresei care am aflat că este vorbitoare nativă de limbă germană și a rămas să-i platesc în cont banii ceruți și apoi să venim. Zis și făcut. Apoi mă gândeam pe drum – oare am făcut noi bine? Poate nici nu o mai găsim. Poate casa e doar în poză și descoperim doar un mare pustiu. Iar banii, s-au dus pe apa sâmbetei, într-un cont personal al unei doamne oarecare.

the_beach_house_biotikon
the_beach_house_biotikon

În luna aprilie cine ar fi fost pe malul mării să stea o lună? Cam așa gândea și proprietăreasa.

Ne-a așteptat cu un lup în loc de câine și cu o pușcă la picior, gândindu-se că nu e treabă curată să trimitem toți banii o dată într-un cont necunoscut și să venim val –vartej adică „mâine‟ că așa am răspuns când ne-a întrebat oare când vrem să venim.

Și s-a făcut mâine și am ajuns.

O cheamă Michaele Frey și este una dintre cele mai elegante persoane pe care le-am cunoscut. Cu o finețe absolut uimitoare, trăiește într-un loc sfânt, pe malul mării, într-o casă magică, cum rar am văzut și cu un câine pe nume Gabriel, într-adevăr un pui de lup adevărat, adus din Cehia în vara veșnică a Peloponezului. 

O minune de femeie care mi-a devenit într-o lună prietenă și soră și pe care o îmbrățisez cu sufletul și cu dorul de acele locuri mereu, an de an.

Am petrecut acolo cea mai frumoasă lună de miere din câte am văzut sau am auzit că există.

Recomand oricum vrea să meargă în Grecia să experimenteze Kyarissia. Și de ce nu, templul mării de la Mitch. Pentru mai multă relevanță, notați-vă site-ul:
https://thebeachhouse.de/